Treceți la conținutul principal

Postări

Prezentat

H A O S    D E    C U V I N T E         A apărut fix când nu mă așteptam, într-un moment nu tocmai potrivit, și mi-a dat lumea peste cap. Era doar un necunoscut. Însă unul care m-a făcut să vreau să-l cunosc cu adevărat. Mi-am făcut iluzii nenumărate, mii de scenarii, cu cine ? Cu un necunoscut. Da. Fiindcă asta era. Și eu ca de fiecare dată, am crezut în vorbe false. Mi-am luat țeapă sau ce? De ce îmi pasă așa mult, când de fapt el nu înseamnă nimic .. de ce am ajuns să mă simt a nimănui? Nu știu cum a fost chestia asta, și care a fost scopul apariției lui în viața mea dar pentru câteva clipe  mă simțeam a lui. Eram pur și simplu fericită. N-a fost vorba nici măcar o secundă de faptul că nu știe ce vrea, știa foarte bine ce vrea, însă ce a vrut el, n-am fost eu...Dacă nu m-a vrut de ce mi-a dat motive ca eu să-l vreau? E ciudat cât de mult îmi doresc iubirea lui, dincolo de timp, de spațiu, de orice altceva, fără ocolișuri, fără ezitări, fără promisiuni, făr

Cele mai recente postări

Despre tine

Prietenii nu-ți sunt prieteni

About me

Nu mai simt nimic

Adam și Eva

Dacă...

Să-mi faci din toamnă vară

Fosta lui, preocuparea noastră

Hai să fim răi! Ah, suntem deja

De fapt, nu te-a iubit