Hai să fim răi! Ah, suntem deja

      În lumea asta există foaaaaaaarte multe categorii de oameni, invidioși, răi, orgolioși, idioți, bârfitori, sinceri, ambițioși, mincinoși, geniali. Dar există o categorie, care le întrece pe toate. 
O specie de oameni care pur și simplu emană frustrare și răutate, care aruncă cu priviri și vorbe otrăvitoare. Niște ființe care se hrănesc cu satisfacția de a doborî, care își doresc să te înjosească și să te umileacă.
       E grav cum ajungem să fim batjocorite de niște prințese răsfățate de mici, de părinții lor care n-au fost în stare să își educe copiii destul de bine și în loc să le învețe că toată lumea e egală, le-au spus “ești cea mai bună, draga mea”. Noi am crescut, am rămas pe treaba noastră, și am devenit fete deschise la minte.
Acum e momentul să avem puțină demnitate, și prin puțină mă refer la cât de multă încape, să ne ridicăm și să avem grijă de noi, pentru că societatea n-a făcut-o.

Pentru că societatea și-a bătut joc de noi până am ajuns jos și a trebuit să ne vindecăm singure. Și am învățat să nu mai lăsăm pe nimeni să ne spună ce nu suntem, ce nu putem, ce ar trebui să fim.

       E grav cum părinții ajung să distrugă prea multe vise, și fac imposibile prea multe dorințe, și nu mă refer la cele materiale. 

Părinții spun lucruri sau fac gesturi ce par a fi bune pentru educarea copilului, dar care au implicații negative asupra viitorului acestuia. Iar copilul iubindu-și atât de mult părinții va uita cine e și va deveni cine vor ei sa fie. Așa învățăm să renunțăm la noi. Iar mai târziu, în viață, renunțăm la parți din noi ca să mulțumim persoanele din jurul nostru indiferent de cine sunt ele. De aceea alergăm disperați după acceptare și apreciere. Atunci realizăm că noi am dispărut și a rămas doar persoana care trebuie să mulțumească pe ceilalți, persoana pe care societatea o vrea. Asta e nefericirea. Să simți că trăiești, și că de fapt, tu nu exiști.

       E grav că nu ne mai plac cărțile pentru că sunt plictisitoare, în schimb rupem Facebook-ul în două și ne mândrim cu miile de prieteni virtuali, pe când în realitate suntem niște triști singuratici.
Mi-e milă de noi, că trăim în acestă lume. Nu judec. Dar se pare că viitorul nu sună bine deloc. Totul e un haos periculos. Nu mai există respect, și nici normalitate. Sub acest ambalaj frumos al societății se ascund de fapt, vicii, orori, și orgii. Am stat departe de lume, și am înțeles că viața e așa cum vrei tu s-o vezi.