O eternitate

L-am iubit. Da, l-am iubit cum nu am iubit pe nimeni. Și pot spune să încă îl iubesc. Cred că mereu o să-l iubesc, chiar dacă sună absurd, chiar dacă el n-o să afle asta, chiar dacă el poate m-a uitat pe mine. 
Chiar dacă i-am demonstrat că îl iubesc în cele mai nebunești moduri, a plecat. M-a durut enorm plecarea lui. E prima mea iubire și mi-am dorit din tot sufletul să fie și ultima. 
Încă tânjesc după iubirea lui...
Ne-am lovit. Ne-am lovit dur de pereții neîncrederii și neputinței. Și ne-am pierdut, rănindu-ne.
Și mi-e dor. Mi-e dor de tine, și de ceea ce am fost, și de cine erai. Parcă aștept să mă cauți, să mă suni, să mă vrei înapoi. Mi-ai dat totul, după care ai plecat lăsându-mă fără nimic.
Ți-am adorat zâmbetul, am adorat tot ce era legat de tine. 
Tu erai motivația mea și știai asta. 
Și acum, mor de dorul tău...
Dacă asta ar fi ultima dată când vorbim ți-aș spune că nu am uitat nimic din ce am simțit sau ce s-a întâmplat între noi. Ți-aș spune că nu am uitat nici acum, sentimentul pe care îl aveam atunci când am vorbit pentru prima dată. Ți-aș spune că încă îmi amintesc fiecare zâmbet pe care ți-am provocat și fiecare sărut pasional pe care mi-l dăruiai. Ți-aș spune că încă îmi amintesc fiecare privire, fiecare detaliu din toată iubirea noastră, nu spun relație pentru că a fost mai mult de atât. N-am omis nici părțile rele, îmi amintesc și fiecare lacrimă pe care mi-ai provocat-o, fiecare emoție, fiecare dezamăgire, însă le-am ascuns, de dragul tău. Încă nu m-am vindecat de tine...
Dar eu, dragul meu, te iert. Te iert pentru că ai încetat să mă iubești, te iert pentru că ne-am făcut planuri apoi le-ai spulberat. Te iert pentru nenumăratele minciuni în care eu credeam. Te iert pentru că m-ai făcut să mă îndoiesc de mine. Te iert pentru că mi-ai reproșat defecte pe care acum le iubești la alta..
Eu am fost cea care te-a iubit chiar și atunci când mi-ai dat motive să nu o fac. Îmi pare rău că n-am putut să fiu ceeea ce ai vrut, însă mereu am fost ceea ce aveai nevoie. 
Îmi pare rău că noi doi n-am fost în stare că-i scriem un Happy End poveștii noastre. 

Nu l-am mai văzut de câteva săptămâni, însă știu că am să-l revăd și mi-e teamă că atunci când o să-mi apară în față o să-mi retrezească cele mai puternice sentimente și voi realiza că de fapt nu mi-a trecut.

  Am încercat să fiu cu altcineva, am încercat să iubesc din nou, dar cum să reușesc când pe el îl caut în fiecare persoană, l-am căutat chiar și în privirea celui care încerca să-mi vindece rănile lăsate de el.Cum să reușesc când fiecare gând al meu e despre el. 

 Nu cred că voi reuși să ofer altcuiva nici măcar jumătate din ceea

 ce i-am oferit lui.

 Și parcă toate cuvintele din lume nu-mi sunt de ajuns să exprim tot ceea ce simt.

   

Nu te mai caut, dar încă te aștept. 
V.